Scurt istoric

Din punct de vedere istoric, localitatea Rebra şi-a luat denumirea râului Rebra care o străbate, atestată docmunentar la 1380 sub denumirea de "Rivulus Rebre". Denumirea provine din din paleoslavul „rebro”- colină, denumire care i se potrivește din punct de vedere al reliefului și așezării care este pe valea râului cu același nume, la această explicație au ajuns majoritatea cercetătorilor toponimiei localităților din zonă, respectiv Victor Motogna și Nicolae Drăganu care au ajuns la un consens și au publicat explicația mai sus menționată în Anuarul Institutului Național din Cluj, vol. II 1923 și în revista Dacoromania, vol. III.În anul 1453, Rebra a fost atribuită împreună cu districtul săsesc al Bistriţei lui Iancu de Hunedoara care devine comite perpetuu al acestui ţinut.

În anul 1469 se numea "Rebra Major" fiind arondată de Matei Corvin Oraşului Bistriţa, cu care ocazie apare în registrele de socoteli cu prilejuită de strângerea dărilor din anii 1547-1552. Prin manifestarea formelor autonome de administrare din satele româneşti, sunt amintiţi în documentele vremii în anul 1503 ca şi cneazul Mareş în anul 1522 voievodul Pascu iar în anul 1642 pe cneazul Macavei. La 1642 în localitatea Rebra erau înregistrate 22 de familii, 3 deţinând câte două perechi de boi, 6 cu o pereche, şi allete 13 fără vite de muncă. În anul 1699 se află consemnat jurământul de credinţă făcut împăratului Leopold, de către preot, jude, pârgarii şi sătenii din Rebra Mare.În anul 1733 Rebra avea 2 preoţi , o biserică construită cu 200 de ani înainte şi o mănăstire ortodoxă care mai târziu nu mai avea nici un călugăr datorită ordinului criminal de distrugere a tuturor bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe dat de comandantul trupelor austriece din Transilvania generalul Bucow, călugării de aici luând calea pribegiei, iar mănăstirea a fost printre puţinele din Transilvania care a rămas nearsă sau distrusă.

“… in castrum desertum seu locum castri desolati Radna nuncupati, nec non posesiones seu vilas in maiori parte ut dicitur, vacuas et inhabitatores destitutas, similater Radna, Major, Zenthagyorgh, Nyrmezo, Felsew Rebre, Alsow Rebre, Theech, Nazod, Zalwa, Zagra, et Makkod (Vocates omnino) in comitatu Zolnok interiores partium Transsilvanarum habitas”

Despre Mănăstirea ortodoxă Rebra Mare se amintește pentru prima dată într-o petiție adresată voievodului Ștefan Cel Mare, care a fost găsită între filele unui Minei slavon, în podul bisericii din localitatea Rebra. Mănăstirea avea hramul ”Buna Vestire”.După anul 1990 pe vechea temelie a mănăstirii a fost edificată o nouă biserică a mănăstirii care astăzi poartă hramul ”Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, moștenitoarea și continuatoarea încercatei mănăstiri ortodoxe din vechime.Conscripţia din anul 1750 înregistra în Rebra 660 de locuitori care deţineau 950 de oi şi 169 de vite mari, ocupaţia locuitorilor fiind aceea de comerţ cu vite şi veşminte din lână.

În anul 1762, Rebra a intrat împreună cu celelalte sate de pe valea Someşului în regiunea de graniţă a autorităţilor habsburgice, administraţia militară stabilind reguli administrative şi fiscale noi. Iar în anul 1851 ca urmare a desfintarii regimului de graniţă, localitatea este arondată la Districtul autonom năsăudean care în 1876 este arondat la Comitatul Bistriţa-Năsăud. La 1900, Rebra avea o pupulatie de 1273 locuitori şi un teritoriu cadastral de 13306 iugăre. Componența pe naţionalităţi fiind de 1244 români, 25 saşi, 4 unguri. Satul cuprindea 299 de case din care 293 din lemn, 5 din cărămidă şi piatră şi una din chirpici, a căror acoperişuri 284 erau din draniţă şi 15 din trestie şi paie.

În anul 1945, salariaţii Primăriei Rebra erau: Primar: Onisim Scridon zis “Onisim Lupului”; Ajutor de primar: Iosif Bârte; Notar: înv. Emil Duca, iar din 28 februarie Eugen Baizath; Casar: George Rus zis ”a lui Vasile a Vizei”; Impegat: Traian Scridon; Strajă: Nicolaie Buhai; Moaşă comunală: Maria Ivaşcu; Guarzi: Gavrilă Marcoie şi Ioan Zăgrean zis “Zăgrenuţu”; Consilieri: Pavel Bârte, Firidon Georgiţă, Vasile Greab, Teofil Ivaşcu, Ironim Nati, Manoilă Nedelea, Dumitru Rus l. Timoftei, Anchidim Suci, Teofil Tăut, preot Petru Tofan şi Valer Zăgrean; Învăţători: Emil şi Olivia Duca.

Numărul gospodăriilor rebrene era de 438, populaţia de 1751 de locuitori, din care 851 bărbaţi şi 900 femei. Aceştia posedau 160 vaci de peste 2 ani, 24 de cai, 1067 oi şi 137 de capre.

În luptele pentru păstrarea fiinţei naţionale şi neatârnarea neamului şi-au pierdut viaţa un număr de 65 de locuitori, înscriindu-se astfel în cartea de aur a eroilor neamului.

În perioada tulbure a anilor 1945-1950 s-au remarcat în lupta pentru rezistenţa anticomunistă de pe Valea Someşului trei preoţi care au avut curajul să lupte împotriva terorii declanşate de regimul comunist .Aceştia sunt:preotul Văleanu Ioan din Luşca,Preotul Irini Emil din Rebrişoara şi preotul Mureşan Ştefan din Rebra.Toţi cei trei preoţi au făcut parte din organizaţia anticomunistă Liga Naţională Creştină condusă de locotenentul Bodiu Leonida,cea mai importantă organizaţie anticomunistă din judeţul Bistriţa-Năsăud în acele timpuri ca număr de aderenţi ,dar şi ca organizare şi activitate.În memoria lor a fost ridicată o troiţă în Rebra „ca o aducere aminte a ceea ce înseamnă iubirea de neam şi ţară; cuibul mişcării anticomuniste şi bolşevice de pe Valea Someşului ce, împreună cu gruparea anticomunistă din Munţii Ţibleşului, s-a ridicat la înălţimea onoarei vechilor grăniceri năsăudeni…”.

Referinţe, documentaţie profesor-autor Viorel Rus (Wikipedia, AcademiaEdu, etc)